Tigara electronica este un dispozitiv a carui popularitate este in crestere, deoarece constituie terapia anti-fumat cu cea mai mare rata de succes. Din ce in ce mai multi medici cardiologi, pneumologi, oncologi sau specialisti in tratarea dependentei o recomanda fumatorilor ca alternativa mai putin daunatoare, iar Ministerul Sanatatii din Marea Britanie o promoveaza intens in politicile sale de reducere a efectelor negative ale tigarilor traditionale asupra populatiei, dupa ce, in august 2015, a efectuat un studiu in urma caruia a reiesit ca este cu 95% mai putin nociva decat tutunul. Motiv pentru care, de la 1 ianuarie 2016, tigara electronica este eliberata de catre medicii de familie, pe reteta compensata, oricarei persoane care contribuie la sistemul de asigurari de sanatate din aceasta tara si care doreste sa se lase de fumat sau sa-si imbunatateasca starea de sanatate.
Insa un nou studiu (http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/26783292) realizat de Societatea de Cercetare a Nicotinei si Tutunului (SRNT), singura asociatie profesionala din Statele Unite dedicata exclusiv sustinerii cercetatorilor, academicienilor, profesionistilor in tratamente, angajatilor guvernamentali si multor altor categorii profesionale, care au legatura cu cercetarea in domeniul nicotinei si tutunului, scoate la iveala un aspect mai putin cunoscut al tigarii electronice: aceasta ii poate ajuta chiar si pe acei fumatori, care nu doresc sa renunte la tutun.
Studiul, publicat pe 17 ianuarie in Jurnalul Universitatii Oxford, explica modul in care tigara electronica are efecte benefice, indiferent daca utilizatorii isi doresc acest lucru sau nu. Pana in prezent, succesul tigarii electronice s-a datorat in mare parte faptului ca lichidul are concentratii diferite de nicotina, care pot fi scazute treptat pana la zero, pana cand utilizatorul scapa de dependenta fizica si ramane doar cu cea gestuala si psihologica, acestea doua fiind mult mai usor de combatut fara starea biologica de sevraj. Deci multi dintre vaperi fac o alegere constienta de a se lasa de fumat cu ajutorul tigarii electronice. Insa studiul realizat de SRNT dovedeste ca si fumatorii, care nu vor sa renunte la viciul lor, au redus numarul tigarilor in mod dramatic, dupa ce au inceput sa foloseasca tigarile electronice.
Echipa de cercetare a studiat, pe parcursul a trei saptamâni, adulti tineri cu vârste cuprinse între 21 si 35 de ani, care fumau cel putin 10 tigari cu tutun pe zi. Acestia au fost impartiti in doua grupuri: unul a primit un placebo, iar celalalt tigari electronice cu nicotina.
In urma analizarii celor doua grupuri a reiesit faptul ca grupul care utiliza tigari electronice a scazut cu 50% numarul de tigari clasice, la sfarsitul celor trei saptamani.
„Tinerii fumatori, care nu au fost pregatiti initial sa renunte la fumat, au fost capabili sa reduca numarul tigarilor cu ajutorul tigarii electronice. Studiul actual adauga informatii noi literaturii de specialitate in ceea ce priveste fezabilitatea folosirii tigarii electronice pentru a reduce fumatul printre tinerii americani, din zonele urbane”, au afirmat autorii studiului.
Postat în:1. Esti nou? Ce trebuie sa stii, Uncategorized