Cea mai importanta institutie de sanatate publica din Anglia a facut recent o declaratie suprinzatoare: vapatul ar trebui sa fie promovat la nivel de mase pentru a ajuta oamenii sa renunte la fumat, iar tigarile electronice ar trebui sa fie comercializate in magazinele din spitale.
Conform Public Health England (PHE), cel putin 20.000 de oameni ar putea renunta la fumat in fiecare an cu ajutorul tigarilor electronice.
„Tigarile electronice au devenit cea mai populara metoda de a renunta la fumat din Marea Britanie, cu peste 3 milioane de utilizatori” sustine Prof. Dr. John Newton, director in cadrul PHE. Numarul mare de vaperi din Marea Britanie a ridicat o serie de intrebari cu privire la politicile publice de sanatate. Conform lui John Newton „guvernul ar trebui sa maximizeze beneficiile pe care le poate oferi tigara electronice si sa faciliteze accesul la aceasta oricarui fumator care doreste sa renunte la tigarile clasice”.
Public Health England este deja citata in intreaga lume, datorita raportului emis in 2015, in care a afirmat ca „tigara electronica este cu 95% mai putin daunatoare decat tigarile clasice”. Ultimele declaratii ale institutiei britanice, care vin in completarea raportului din 2015, atrage atentia asupra zvonurilor nefondate conform carora tigara electronica este cel putin la fel de periculoasa ca fumatul, lucru care ii impiedica pe foarte multi fumatori sa adopte vapatul si sa renunte la definitiv la tigarile clasice.
„In fiecare minut, cineva este internat in spital din cauza fumatului, in timp ce, in fiecare an, au loc 79.000 de decese din cauza tigarilor clasice, si asta numai in Anglia!”, sustine Newton.
„Ultimele noastre concluzii sustin in continuare faptul ca vapatul prezinta un risc mult mai mic decat fumatul, fiind cu 95% mai putin daunator, atat pentru utilizatorii de tigara electronica, cat si pentru cei din jur. Cu toate acestea, mai bine de jumatate de fumatori cred in mod eronat ca vapatul este la fel de periculos ca fumatul”.
Medicii nu pot prescrie tigara electronica fumatorilor care doresc sa renunte la viciu, deoarece aceasta nu a fost inca licentiata de catre MHRA (Medicines and Health Care Products Regulatory Authority), echivalentul FDA-ului american. Astfel, Public Health England face un apel catre toti producatorii de tigara electronica sa solicite o licenta din partea MHRA.
Insa faptul ca inca medicii nu pot oferi o reteta prescrisa pentru tigara electronica, nu inseamna ca nu o pot recomanda verbal pacientilor. „Ne dorim ca medicii si angajatii fundatiilor care ofera suport fumatorilor ce vor sa renunte la viciu sa recomande cu incredere tigara electronica si, de ce nu, ca pacientii sa o poata achizitiona chiar din incinta spitalului.” sustine Ann McNeill, un alt membru important al PHE.
Spitalele ar putea interzice fumatul inclusiv in locurile exterioare special amenajate, oferind in schimb posibilitatea de a utiliza tigara electronica in spatii dedicate vapatului. Unele dintre acestea deja au facut aceasta schimbare. Colchester General Hospital si Ipswich Hospital au desfiintat spatiile amenajate pentru fumatori si le-au inlocuit cu spatii pentru vapat.