Te-ai intrebat vreodata cine a inventat prima tigara electronica? Daca te bazezi mass-media sa afli un raspuns, vei observa ca majoritatea articolelor pe acest subiect sustin ca a fost inventata in 2001, de catre un farmacist chinez. In realitate, primul model de tigara electronica a fost inventat in anii ’60, si arata cu totul diferit de modelele contemporane.
Un complot al companiilor de tutun sau un simplu mit?
Este ceva la ordinea zilei ca activistii anti-tigara electronica si jurnalistii afiliati companiilor de tutun sa presupuna sau chiar sa afirme public ca tigarile electronice au fost inventate de gigantii producatori de tutun pentru a-i face pe tineri dependenti de nicotina si a-i determina sa cumpere in cele din urma tigari si sa se apuce de fumat. Adevarul este ca nicio companie producatoare de tutun nu a avut vreo legatura cu inventarea tigarii electronice. De fapt, acestea le-au ignorat ani la rand si chiar au facut lobby pentru interzicerea lor prin legislatie.
Realitatea este ca tigarile electronice au fost inventate de oameni care au vrut sa renunte la fumat iar scopul lor initial a fost de a micsora numarul fumatorilor. Insa cine a fost cu adevarat primul inventator al acestora?
Primul prototip de tigara electronica
Primul model de tigara electronica a fost inventat in S.U.A, in anul 1963, de catre Herbert A Gilbert, care a primit un brevet de inventie in 1965 pentru o „tigara fara fum si fara tutun”. Inventia lui Gilbert nu continea nicotina, dar producea vapori aromati care aveau rolul de a inlocui fumul de tigara.
Gilbert chiar a produs un anumit numar de astfel de tigari electronice, insa la vremea respectiva nu exista interes comercial pentru acestea. In anii ’60, medicii abia incepusera sa avertizeze oamenii in legatura cu riscurile asociate fumatului. In 1963, aproximativ 44% din femei si peste 50% din barbati erau fumatori. Nimeni nu se ingrijora cu privire la efectele nocive ale tigarilor asa ca nimeni nu cauta in mod real o alternativa la fumat, care sa fie mai sigura pentru organism.
Pe langa imposibilitatea de a plasa pe piata noua sa inventie, Gilbert a intampinat si dificultati tehnice. Modelul de tigara electronica al lui Herbert A Gilbert functiona pe baza de baterii, insa tehnologia bateriilor din acele timpuri era mult mai putin avansata fata de cea din prezent. Bateriile reincarcabile erau extrem de scumpe, voluminoase si grele. Nici bateriile obisnuite nu erau foarte ieftine, iar capacitatea de stocare a energiei era limitata. Prima tigara electronica era pur si simplu mult prea avansata pentru vremurile de atunci, atat din punct vedere social cat si tehnologic. De atunci, tigara electronica a fost data uitarii timp de 40 de ani.
Anul 2001 – tigara electronica apare din nou, ca de nicaieri
In 2001, tigara electronica a aparut din nou, ca de nicaieri, cand Hon Lik, un farmacist si un practicant al medicinii traditionale chineze, a decis ca este momentul sa renunte la fumat in urma decesului tatalui sau, care isi pierduse viata din cauza cancerului pulmonar. Incercand plasturii cu nicotina, acesta a constatat ca nu sunt foarte eficiente in renuntarea la fumat. Din fericire, Hon Lik avea pregatirea si skill-urile necesare sa incerce sa renunte la fumat folosind o metoda pe care o va fi reinventat el insusi.
Hon a inceput sa experimenteze cu un sistem de vaporizare, testand diverse lichide pentru a descoperi care imita cel mai fidel senzatia de inhalare a fumului de tigara. Primul lichid care i-a atras atentia a fost propilen glicolul, un aditiv alimentar non toxic si foarte utilizat in diverse industrii destinate consumului uman. Cu ajutorul propilen glicolului, vaporizatorul lui Hon Lik putea produce vapori satisfacatori la inhalare. In plus, propilen glicolul era un bun solvent pentru nicotina si pentru arome. Alaturi de glicerina vegetala, PG-ul inca este unul din ingredientele principale din lichidele pentru tigara electronica.
Sistemul de vaporizare al lui Hon era unul de dimensiuni destuli de mari. Urmatorul pas a fost stilizarea acestuia intr-un produs pe care oamenii de rand sa il poata folosi cu succes. Un mare avantaj pe care Hon Lik l-a avut, datorita vremurilor in care traia, era reprezentat de bateriile moderne pe baza de litiu-ion sau litiu-polimer, folosite de telefoane, laptopuri si tablete, care pot stoca o cantitate mare de energie, in ciuda dimensiunilor reduse.
Primele design-uri pentru tigara electronica a lui Hon foloseau un emitator cu ultrasunete. Un jet de lichid sub presiune era transformat intr-un aerosol cu ajutorul vibratiilor de inalta frecventa. Hon Lik a patentat acest design in 2003. Cu toate acestea, primul produs destinat comercializarii a fost lansat in 2004, iar acesta nu folosea sistemul bazat pe ultrasunete, ci un atomizor care continea o bobina incalzita prin intermediul unei baterii, folosind acelasi principiu al primului model de tigara electronica inventat de Herbert A Gilbert. Incepand de atunci si pana in prezent, toate tigarile electronica au avut la baza un atomizor, care produce vapori mai abundenti si mai calzi.
Din categoria:1. Esti nou? Ce trebuie sa stii